Uleiul de jojoba se obține prin presare la rece din semințele plantei Simmondsia Chinensis cunoscută și sub denumirea de nuca deșertului. Deși poartă numele „chinensis”, planta nu provine din China. Este vorba de un arbust peren și longeviv, care poate atinge o înălțime de aprox. 3 m și este cultivat, mai ales, în Mexic, Arizona, Israel, Australia, Argentina, Peru și India, adică în regiuni cu climat cald. Semințele au o lungime de 10–15 mm și seamănă, ca formă, cu ghindele.

Datorită compoziției sale chimice, practic nu râncezește și, dacă este păstrat corespunzător, are o durată de valabilitate îndelungată. Deși este numit „ulei”, din punct de vedere chimic este, de fapt, o ceară, chiar dacă are o formă lichidă la temperatura camerei. Este limpede, de culoare galben-aurie. Are o aromă neutră, fiind adesea folosit în amestecuri cu uleiuri esențiale. Factor UV 4. Se utilizează în cosmetică și masaje. Este adecvat pentru orice tip de piele. Se întinde ușor, este excelent absorbit de piele și lasă un finisaj mat, mătăsos și plăcut, iar pielea rămâne suplă, elastică și bine hidratată.

Acest ulei era folosit încă din cele mai vechi timpuri de triburile de amerindieni în special de apași. Femeile amero-indiene îl utilizau pentru a ușura nașterea, pentru vindecarea rănilor și pentru netezirea pielii.

Nu este destinat consumului alimentar.

Punctul de solidificare: în jur de 12 °C.

Densitate la 20 °C: aproximativ 0,864 g/cm³.

Componente principale: ceară de acizi grași și alcooli cu lanț lung (C18–C22), acizi grași – în principal acid gadoleic (C20:1) cca 70%, acid erucic (C22:1) cca 15% și acid oleic (C18:1) cca 12%; vitamine, lecitină.

Denumire botanică în limba română: Jojoba
Denumire în limba engleză: Jojoba
Denumire în limba latină: Simmondsia chinensis
Țara de origine: India